Home » D:News » National Geographic Channel transmite în direct online plasarea robotului Philae pe o cometă

National Geographic Channel transmite în direct online plasarea robotului Philae pe o cometă

National Geographic Channel transmite în direct online plasarea robotului Philae pe o cometă
Publicat: 12.11.2014
Tentativa de plasare pe suprafaţa unei comete a robotului Philae, lansat de la bordul sondei spaţiale europene Rosetta, va fi transmisă de National Geographic Channel miercuri, în direct, pe site-ul www.natgeotv.com şi pe pagina de Facebook a televiziunii.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, National Geographic Channel va transmite online, în direct, tentativa de plasare a robotului Philae, transportat de sonda Rosetta, pe suprafaţa cometei Ciurimov-Gherasimenko, miercuri, în cadrul unei misiuni care va reprezenta o premieră în industria spaţială.

Transmisiunea live va putea fi urmărită pe www.natgeotv.com şi pe pagina de Facebook a National Geographic Channel www.facebook.com/natgeotv, miercuri, de la ora 7.00 GMT (9.00, ora României). La ora 9.03 GMT este momentul când se aşteaptă confirmarea pe Terra a separării iniţiale a robotului Philae de Rosetta, iar la 16.02 GMT este de aşteptat să se producă coborârea lui Philae pe suprafaţa cometei şi receptarea semnalului de confirmare.

Camerele National Geographic Channel monitorizează această realizare ştiinţifică încă de la începutul anului. Astfel, National Geographic Channel va transmite, marţi, de la ora 22.00, documentarul „Misiunea spaţială Rosetta: Coborârea pe cometă”.

Acesta prezintă o echipă de cercetători de la Agenţia Spaţială Europeană în tentativa de a realiza o premieră mondială: să trimită un robot pe o cometă aflată în mişcare în spaţiu, la sute de milioane de kilometri de Pământ, iar robotul să rămână pe cometă în drumul acesteia spre Soare.

Dacă vor reuşi, Rosetta şi Philae i-ar putea ajuta pe cercetători să descopere informaţii despre trecutul şi originile noastre, precizează National Geographic Channel.

Robotul Philae, de la bordul sondei spaţiale europene Rosetta, va încerca, miercuri, în premieră, să atingă suprafaţa unei comete, după mai bine de zece ani de călătorii prin spaţiu, într-o misiune istorică pentru explorarea spaţială, după cum a relatat AFP.

„Suntem foarte bine pregătiţi pentru această separare. Este un moment aproape magic”, a dat asigurări Sylvain Lodiot, responsabil cu operaţiunile de zbor în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

„Operaţiunea nu este simplă”, a avertizat, însă, Philippe Gaudon, şeful de proiect din partea CNES, agenţia spaţială franceză, în cadrul misiunii Rosetta.

Dacă micul robot Philae va reuşi să ajungă pe suprafaţa cometei 67P/Ciurimov-Gherasimenko, va fi pentru prima dată când savanţii vor putea studia „pe teren” nucleul unei comete, partea solidă a acestui tip de obiecte spaţiale, în comparaţie cu coada acestora, formată din gaze şi praf desprinse din nucleu sub efectul radiaţiilor solare. Philae va efectua o serie de foraje pe suprafaţa cometei pentru a preleva eşantioane de materie.

Această misiune de „arheologie spaţială”, demarată în 2004, odată cu lansarea sondei spaţiale Rosetta, care a parcurs peste 6,5 miliarde de kilometri, încearcă să cerceteze evoluţia Sistemului Solar de la naştere, cometele fiind considerate vestigii ale materiei primitive.

Philae, un robot laborator cu o greutate de 100 de kilograme, se va separa de Rosetta, care acompaniază cometa, călătorind cu 65.000 de kilometri pe oră către Soare.

Confirmarea detaşării robotului de sonda spaţială va ajunge la Centrul european pentru operaţiuni spaţiale (ESOC) al ESA din Darmstadt, în Germania, cu 28 de minute întârziere, pentru că atât îi ia semnalului radio trimis de Rosetta să ajungă pe Terra. Sonda se află la peste 500 de milioane de kilometri depărtare de Pământ.

Începând de marţi seară şi până miercuri, ESA va trebui să autorizeze de şapte ori misiunea, înainte de a permite separarea robotului, într-un proces bine stabilit prin care doreşte să se asigure că Rosetta va poziţiona robotul pe o traiectorie corectă către destinaţia sa, situl „J”, botezat Agilkia, după numele unei insule de pe Nil care găzduieşte templul antic egiptean Philae.

Robotul laborator se va separa de sonda spaţială la o altitudine de circa 20 de kilometri faţă de suprafaţa cometei, graţie unui sistem mecanic de ejectare, dublat de un mecanism de siguranţă.

„După aceea, Philae va cădea liber timp de şapte ore”, a declarat Sylvain Lodiot.

Philae va cădea foarte lent, fiind tras doar de slaba atracţie gravitaţională exercitată asupra sa de nucleul cometei.

Căderea va fi efectuată fără nici un control exterior asupra robotului exercitat de Rosetta sau de centrul de pe Terra. Philae are totuşi un sistem intern care ar trebui să îi permită să ajungă pe cometă în poziţie verticală şi să atingă suprafaţa nucleului aşezându-se pe picioarele sale.

În timpul celor şapte ore, robotul va folosi mai multe dintre cele zece instrumente ştiinţifice şi va face fotografii ale sondei, urmând ca, înainte de atingerea suprafeţei cometei, să capteze o serie de imagini ale sitului stabilit ca destinaţie.

La rândul său, Rosetta va „arunca un ochi” asupra micului robot, permiţând cercetătorilor să evalueze dacă Philae se află pe traiectoria corectă.

Riscurile sunt numeroase. „Nu avem de-a face cu o cometă cooperantă”, a spus Philippe Gaudon. Philae a fost conceput pentru a se ancora pe nucleu şi pentru a evita să sară ca o minge de pe suprafaţa acestuia, dar nimic nu îi asigură pe savanţi că robotul nu se va afunda, posibil, în solul moale al nucleului.

Zona în care se află punctul de contact stabilit nu este nici ea lipsită de pericole. Câteva sute de stânci şi pante cu înclinaţii mai mari de 30 de grade sunt prezente, făcând ca 18% din aria zonei respective să fie improprie acestei misiuni.

Philippe Gaudon a evaluat şansele de reuşită la 70%.

Dacă Philae se va ancora corect pe suprafaţa cometei, va începe imediat să studieze nucleul timp de două zile şi jumătate, când va efectua analize ştiinţifice. Apoi, ritmul de lucru va fi determinat de reîncărcarea bateriilor sale.

Philae ar trebui să funcţioneze până în luna martie, fiind condamnat „să moară de cald”, când cometa se va apropia de Soare.

Dar Rosetta va continua să escorteze cometa până ce aceasta se va apropia la cea mai mică distanţă de Soare, în august 2015.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte